Trei poliţişti de la secţia 19 din Bucureşti sunt cercetați pentru abuz, după ce pe internet au apărut imagini din timpul unei intervenţii.Oamenii legii au intervenit într-o casă de pariuri din cartierul Rahova, unde un client devenise agresiv. În timp ce se chinuiau să-i pună cătușele, bărbatul a leșinat, așa că agenții i-au oferit primul ajutor. Deși a fost transportat la spital, individul a refuzat să primească îngrijiri medicale, potrivit digi24.ro.
Scenele șocante au fost filmate cu telefonul mobil de un client al casei de pariuri. În imagini se vede cum poliţiştii încearcă să-l încătuşeze pe bărbatul întins la pământ. Agenţii ar fi folosit inclusiv un spray lacrimogen, au povestit martorii, conform sursei citată mai sus.
„Scoate mâna! Scoate mâna, am zis! Poliţia, scoate mâna!
Băi, de ce dai în el? Băi, stai, mă, aşa!
Bă, de ce daţi în el, mă?
De ce daţi în el?
E jos, de ce mai dai în el?
Scoate mâna!” sunt replicile care se aud pe filmare.
„Acum se dau poliţiştii deoparte că deja l-au omorât! Uitaţi! Lumea striga că l-a omorât că deja era vânăt şi îi curgea sânge din urechi. S-au speriat deja amândoi. Nu ştiu ce să facă acum, îi resuscitează”, a spus un bărbat arătând reporterului Digi24 imaginile filmate.
Oamenii legii au fost chemaţi după ce bărbatul a început să facă scandal, supărat că a pierdut o sumă importantă de bani.
„El juca la aparat. Poliţia a întrebat cine a spart geamul. El a spus că el a spart geamul. I-au spus să mergem la secţie. El a zis că nu merge la secţie să vină reprezentantul, să plătesc şi dacă face o plângere, mergem la poliţie. După care cei de la poliţie au vrut să-l ia cu japca”, a povestit un martor ocular.
În prezent, intervenţia poliţiştilor în acest caz e anchetată acum de superiori. Pe de altă parte, a fost deschis şi un dosar penal pentru distrugere, după ce reprezentanţii casei de pariuri au depus plângere împotriva clientului care a făcut scandal.
Poliţa Capitalei spune că, în condiţiile în care bărbatul continua să fie violent şi a refuzat să meargă la secţia de poliţie, agenţii au utilizat forţa pentru a-l imobiliza, iar pe parcursul intervenţiei acestuia i s-a făcut rău.